Philadelphia (1993)
Andrew Beckett, un avocat homosexual ce are SIDA, este dat afara de la
firma la care lucra din teama ca restul angajatilor sa nu fie infectati.
Intr-o ultima incercare de a cadea la pace cu firma, Andrew o da in
judecata cu ajutorul avocatului homofob, Joe Miller. Pe parcursul
procesului, Miller isi da seama ca Beckett nu e cu nimic diferit de
ceilalti si, scapand de frica de oameni, il ajuta pe Becket sa-si
castige cazul inainte de a fi rapus de SIDA. Philadelphia este un film care te loveste si te emotioneaza pana la
lacrimi. Un subiect sensibil dezvoltat excelent intr-un scenariu foarte
bun si bine gandit incat sa fie inteles de toata lumea si in acelasi
timp sa transmita emotii puternice si sa se faca greu de uitat.
Interpretarea este punctul forte al filmului avand in distributie doi
dintre cei mai buni actori pe care ii are Hollywood-ul. Tom Hanks de
nota 20, Oscarul meritat, si un Denzel Washington intr-unul dintre cele
mai bune roluri ale sale. La impactul filmului a contribuit perfect si
regia de mare clasa a lui Jonathan Demme care dupa atmosfera plina de
suspans realizata in The Silence of the Lambs, pentru care a primit si
Oscarul, vine si se descurca excelent si aici transmitand multe
sentimente privitorului cu ajutorul camerei. De remarcat si coloana
sonora superba in frunte cu melodia "Streets of Philadelphia" a lui
Bruce Springsteen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu